Apocalypse Stalin - 3/3. Master of the World (English Narration) - Multi-language subtitles

Traducerea, adaptarea și sincronizarea: Sorin Cioriciu (ceferistul05) Uniunea Sovietică, 1944. Armata Roșie finalizează eliberarea teritoriilor ocupate de naziști. APOCALIPSA DUPĂ STALIN Germanii distrug totul în urma lor.

Vara anului 1944. Hitler, aflat în cartierul său general din Est, "bârlogul lupului", refuză să se recunoască învins. Continuă să se încreadă în Victoria Finală, chiar dacă aliații americani și britanici au debarcat cu succes în Normandia. E al doilea front cerut de Stalin. Sovieticii pregătesc invazia Germaniei. Leningradul e salvat, după un asediu ce a durat 900 de zile, și după aproape 2 milioane de victime civile și militare. Prizonierii germani dau ochii cu supraviețuitorii.

Dar reacțiile sunt diferite de la un loc la altul. 17 iulie 1944. 57 de mii de prizonieri germani sunt puși să defileze prin Moscova. Tânărul Roman Chenko se află în mulțimea moscovită. El își amintește: "I-am văzut pe germani de aproape. Ce mi s-a părut uimitor a fost tăcerea. Nu am scos o vorbă, și nici germanii." Gamina Boravleva își amintește: "Am văzut oameni plângând.

Am auzit o bătrână din mulțime spunând: "Doamne, sunt ca și bieții noștri copii." Defilând 1000 de ofițeri germani și 20 de generali în acest fel, Stalin își etalează puterea în fața aliaților săi și a poporului. Vrea Stalin să devină stăpânul lumii? Partea 3 - Stăpânul lumii Iulie 1944. "Orgile lui Stalin" zdrobesc apărarea germană. Mobilitatea Armatei Roșii e amețitoare. Americanii i-au acordat lui Stalin sprijinul financiar, oțelul, și minereurile rare necesare pentru a construi 55 de mii de tancuri T-34, una din cele mai eficiente mașinării de război din dotare, pe lângă sute de mii de camioane, jeep-uri și transportoare blindate. Sovieticii avansează în Polonia.

Ajunși aproape de Varșovia, primesc ordin de la Stalin să se oprească. Varșovia. 1 august 1944. Mișcarea poloneză de rezistență se ridică împotriva germanilor, pentru a elibera orașul înainte de sosirea Armatei Roșii. Vor să evite intrarea sub control sovietic. În 1939, Stalin deja împărțise Polonia, împreună cu aliatul său de atunci, Hitler.

În Katyn, Stalin execută 20 de mii de ofițeri polonezi capturați. Vrea să se debaraseze de eventuali membri ostili ai elitei. În 1944, Stalin interzice orice ajutor dat Rezistenței poloneze. Nu îi ajută cu nimic pe Aliații care încearcă să parașuteze armament rebelilor. Îi lasă pe luptătorii din Rezistență să fie masacrați de către SS, care distruge complet orașul.

Mareșalul Jukov scrie în memoriile sale: "Stalin mi-a spus: "Nu puteam avea graniță comună cu Polonia burgheză." Armata Roșie cucerește Varșovia, sau ce-a mai rămas din ea, și continuă invazia în restul Poloniei. Pe măsură ce avansează, trupele sovietice descoperă adevărata oroare nazistă. Lagărul de exterminare pentru evrei de la Majdanek. Scriitorul Rus Vasili Grossman, corespondent de război la acea vreme, e martor la eliberarea lagărului. Primul lucru pe care îl face e să-și caute mama, de care nu mai știe nimic din iunie 1941. Puținii supraviețuitori nu îi dau prea multe speranțe.

Cenușa mamei sale a fost probabil folosită ca îngrășământ pentru tarlaua de varză a SS-iștilor. Grossman descoperă adevărata dimensiune a barbariei naziste: Belzec, Sobibor și Treblinka. În articolul "Iadul de la Treblinka", Grossman dezvăluie lumii cum SS-ul extermina evreii, în vreme ce Armata Roșie se apropia. Grossman scrie: "Putem oare găsi în noi puterea de a ne imagina ce simțeau oamenii în acele încăperi, ce au îndurat în timpul ultimelor clipe de viață, înghesuiți atât de tare încât oasele le-au crăpat? Ce imagini trec prin fața ochilor sticloși și muribunzi? Imagini ale copilăriei? Zilele senine de pace? Cunoștința începe să pâlpâie.

E momentul agoniei finale." Istoricul Antony Beevor scrie: "Grossman a înțeles repede că sovieticii nu au agreat relatările lui despre ceea ce mai târziu s-a numit Holocaustul." Politica stalinistă refuza să creeze categorii diferite ale suferinței. Victimele nazismului pe pământ sovietic au primit statutul de "cetățean al Uniunii Sovietice". Cuvântul "evreu" nu a apărut în nici un raport al atrocităților ce s-au comis, nici măcar cadavrele cu steaua galbenă. Poziția lui Stalin în legătură cu crimele de război era clară: "Nu categorisiți victimele." În ce-l privește pe Stalin, poporul sovietic a suferit la fel de mult ca evreii. Ucraina, 1944.

Stalin vrea să mușamalizeze implicarea Ucrainei în crime antisemite, și colaborarea acesteia cu germanii din timpul Marelui Război Patriotic. Ucrainienii, ce fuseseră victime ale înfometărilor cauzate de bolșevici, au luptat alături de germani în Legiunea Ucrainiană, în Armata Ucrainiană de Liberare, și în Divizia 14 Grenadieri Waffen SS. Purificarea a fost organizată de un ucrainian, Nikita Hrușciov, ce nu s-a sfiit să săvârșească teroare în masă, și nici nu s-a clintit în devotamentul său pentru Stalin. Hrușciov se plânge de reîntoarcerea evreilor ce au supraviețuit în mod miraculos. Casele lor sunt acum ocupate de ucrainieni. Hrușciov bombăne: "Toți acești Abramovici îmi invadează țara ca un stol de ciori." E oare Stalin antisemit? E politician înainte de toate. Atitudinea lui e neclară, și se schimbă în funcție de vremuri și circumstanțe. Nu șovăie să o trimită pe soția lui Molotov în gulag, împreună cu alți membri ai Comitetului Evreu Antifascist, creat în 1942 pentru a influența opinia publică internațională.

Stalin hărțuiește doctori evrei care au prea multe legături cu țări străine. Dar întotdeauna ține pe cineva cu el: Lazar Kaganovici, poreclit "ultimul evreu al lui Stalin". Antisemitismul lui Stalin era un amestec de prejudecăți vechi, de neîncredere naționalistă într-o populație fără stat, și suspiciune împotriva dușmanilor săi, din care mulți erau evrei. La Yalta, Stalin îi spune lui Roosevelt: "Evreii sunt speculanți și niște paraziți." Cu 15 ani mai devreme, în 1929, întemeiază Birobidjan, raionul evreiesc autonom din Estul sovietic îndepărtat. Limba oficială e idiș, preferată în loc de ebraică, considerată prea religioasă. Sub pretextul repopulării acestei regiuni ostile și promovării agriculturii, această dezrădăcinare e în fapt o formă de deportare.

1930. Stalin e la putere, dar abia reușește să țină țara în frâu. Crede că e înconjurat de inamici, vânat de propria poliție secretă. Nimic nu are voie să stea în calea acestei utopii: Transformarea Rusiei într-un câmp gigantic, populat de țărani care acum sunt muncitorii patriei. Fără izbe și ferme strămoșești. Toți vor trăi în comunități, în colhozuri. Poporul va produce milioane de tone de grâu, pe care statul îl va vinde pentru a cumpăra utilajele cu care va construi tractoare, tancuri și avioane. În acest fel Uniunea Sovietică va recupera întârzierea de 100 de ani în numai 5 ani.

Acesta e primul plan cincinal. Dar Stalin se confruntă imediat cu o împotrivire a țărănimii. Ei refuză să își piardă pământurile, resping colectivizarea. Stalin le dă o poreclă ponegritoare: Culac. Speculant, sau exploatator. Dă termenului o definiție specifică: "Orice fermier ce angajează mână de lucru, care are o moară, o lăptărie, afumătoare, echipament agricol mecanic, cu motor sau tracțiune animală." O definiție atât de vagă, încât lasă loc de acuzații false, reglări de conturi și violuri. Poliția se dezlănțuie asupra celor ce încearcă să-și ascundă rezervele de grâu.

Rezistența țăranilor e așa puternică, încât statul mobilizează 27 de mii de "de-culacizatori", militanți comuniști aduși de la oraș, și un grup zdrențăros de muncitori, plătiți în natură. Poliția lui Stalin raportează: Am confiscat de la țărani hainele de iarnă și cele de corp. Le luăm încălțările. Mergem până la a confisca pernele de sub capetele copiilor, și toate icoanele, pentru a fi arse. Stalin vrea să atragă întreaga populație în cruciada împotriva țăranilor.

Încurajează denunțurile. Propaganda proiectată în cinematografe arată o tânără de neam tătar din Crimeea, Olga Balikina, faimoasă că și-a acuzat propriul tată de furt din colhoz. Felicitată de Partid, Olga e aplaudată de pionieri, cu vârste între 9 și 14 ani, și de comsomoliști, 15 -18 ani, organizațiile de tineret înființate de Lenin. Olga declară cu mândrie: "Pur și simplu m-am comportat cum ar trebui s-o facă orice pionier." Executând salutul pionieresc, ea recită: "Stalin, ești mai presus de corpurile cerești, Stalin, ești mai strălucitor decât soarele." În ficare sat sunt ridicate statui ale lui Pavel Morozov, întru gloria pionierului-erou al Uniunii Sovietice nr. 001. Potrivit legendei, în mare parte inventată de poliție, micul Pavel și-a renegat propriul tată care era împotriva colectivizării, pentru a fi apoi ucis, la doar 14 ani, de unchiul său. Două milioane de țărani au fost trimiși să desțelenească pământul în Siberia. Alți 300 de mii au fost trimiși în gulag-uri.

Încă 300 de mii au fost executați. Kalinin, ce ar trebui să reprezinte țăranii în fața lui Stalin, nu îndrăznește să îi spună că primește mii de petiții, cum ar fi aceasta: "Albii ne-au jefuit, dar măcar ne-au lăsat în viață." Războiul civil cauzase foametea din 1918 și 1921. Înfometarea organizată de Stalin începând cu anii '30 e cea mai devastatoare, mai cu seamă în Ucraina. Cinci milioane de ființe umane mor de inaniție. Dr. Margarita Pogrebițkaia își amintește: "Numeam foametea "holodomor", ce în ucraineană înseamnă exterminare prin înfometare. Acestor oameni li s-a luat și ultima fărâmitură. O mamă și-a ucis fiul cu un topor pentru a-l găti și a-i hrăni pe ceilalți.

și nimeni nu a spus nimic." Nadejda, soția lui Stalin, e singura care îi reproșează suferința poporului rus. Sunt deseori separați, ea și-a reluat studiile la Moscova. Stalin preferă șederile îndelungate la țară. Șoferul său e Nicolai Vlasik, un polițist, care fotografiază viața privată a tiranului. În vreme ce membrii Politburo-ului, ca Lenin, preferă Rolls-Royce-urile, Stalin preferă mașinile de lux americane, de exemplu Packard-ul său. Are 20 de "dacha". Aceste vile de lux sunt presărate prin toată Rusia, iar Stalin le vizitează în funcție de anotimp.

E fericit în aceste vile, fredonând încontinuu arii de operă. Cârmuiește țara prin telegrame, scrisori detaliate și sedințe cu colaboratorii săi. În vreme ce poporul său moare de foame, Stalin pescuiește păstrăv și citește mult. Are 20 de mii de cărți. E în stare să dea citate din Biblie sau Bismarck, om politic german, model al naționalismului. Își înșeală nevasta cu frizerița lui, care îl bărbierește în fiecare dimineață. Joacă gorodki, varianta rusă a bowling-ului, împreună cu acoliții săi. Relaxarea lui favorită e plantatul copacilor, lămâi și portocali.

Un polițist a început să apară regulat în fotografii. Numele lui e Lavrenti Beria. E georgian, ca și Stalin. S-a făcut remarcat datorită cruzimii sale excepționale și comportamentului sadic. Beria devine din ce în ce mai apropiat lui Stalin, care îl numește șef al NKVD-ului, poliția secretă atotputernică ce abia fusese redenumită. Stalin îl prezintă lui Roosevelt la Yalta în 1945, ca: "propriul nostru Himmler". Nadejda se teme de Beria, îl disprețuiește. Ea pleacă la Moscova ori de câte ori acesta se află prin preajmă.

Ea îi scrie lui Stalin. Îndrăznește să pomenească de cozile din fața magazinelor goale, dar nu îndrăznește să-i spună că țăranii au căutat refugiu în orașe și mor de foame pe străzi. Nadejda, femeie blajină cu idealuri înalte, nu-l mai recunoaște pe cel pe care obișnuia să-l numească "revoluționarul neîmblânzit", "noul om". Ea îl acuză: "Un călău, asta ai devenit!" Pe 7 noiembrie 1932, Nadejda defilează alături de studenții Academiei Industriale din Moscova, pentru a celebra 15 ani de la Revoluție. Stalin, aflat în balconul mausoleului lui Lenin, pare încordat. După Armată, Poliția iese în lumina reflectoarelor. Festivitățile se încheie cu un banchet de proporții la Kremlin. Nadejda e găsită moartă în dormitorul conjugal, cu un glonț în inimă și un pistol în mână.

Avea 31 de ani. Poliția a concluzionat că s-a sinucis. Umblă zvonul că Stalin a ucis-o după o ceartă violentă. I se organizează o ceremonie funerară solemnă, la care Stalin nu participă.

Sinuciderea Nadejdei e prezentată oficial ca rezultat al unei apendicite acute. Mai degrabă decât un act disperat, sinuciderea ei pare o sfidare politică la adresa lui Stalin. Cadavrele încep să se adune. Artiști ce au crezut că Revoluția va aduce libertatea creației se trezesc cu doctrina oficială a realismului socialist fiindu-le impusă de Stalin.

Toți artiștii, pictori, muzicieni, poeți și scriitori, numiți de Stalin "inginerii sufletului", Trebuie să exulte muncă, familie, patria-mamă, și mai presus de toate, gloria lui Stalin. Cei ce nu sunt închiși sau exilați încearcă să se opună. Osip Mandelștam, cel mai mare poet rus al vremii, e arestat și moare de foame și frig în gulag. Scrisese "Plăieșul de la Kremlin". "Are degete groase și grele,Dar cuvintele-i sunt ghiulele.Râd gândacii mustăților strâmbe[...] [...]Și orice moarte-i desfată deplinPieptu-i larg de cumplit osetin." Apartamentele comunitare confiscate de la burghezi sunt pline-ochi, o familie pe cameră. Oamenii se tem unii de alții.

Marele scriitor rus Mihail Bulgakov descrie aceste vremuri cu umorul lui negru: "Lucruri inexplicabile încep să se întâmple. Oamenii dispar fără urmă din apartament. Odată, s-a ivit un polițist care l-a chemat pe un chiriaș, cerându-i să treacă puțin pe la secție. Chiriașul nu s-a mai întors.

Un alt chiriaș a dispărut într-o zi de luni: În acea dimineață, a apărut mașina care îl ducea de obicei la muncă. Mașina nu s-a mai întors." Vasili Nicolaev își amintește perioada petrecută în închisoare. "Majoritatea erau oameni simpli.

Un student condamnat la zece ani pentru o snoavă. Un șofer de camion închis fiindcă seamănă cu Stalin. Un frizer care nu avea carnet de partid. Șeful unei spălătorii care avea carnet de partid, și un bătrân bucuros. Jubilând, acesta spune: "Sunt fericit să văd comuniști ca voi în închisoare fără să știe de ce, ca și mine de altfel." Pe întreg cuprinsul Uniunii Sovietice, trenurile penitenciarelor nu mai transportaseră niciodată atâția deportați spre gulag-uri. Marina Izaicik își amintește: "Aveam o gaură în podea și o găleată cu paravan pentru nevoile personale.

Drumul a durat șapte zile. Am dormit pe dușumea. Ne-au coborât din tren în mijlocul îndinderii de taiga.

Scorbutul s-a răspândit rapid. Au început să ne ne cadă dinții. Construiam, făceam orice muncă cu mâinile goale. Răbdare, suportă, așteaptă, ai răbdare..." Sutele de gulag-uri, numite oficial "instituții corecționale de muncă", devin surse uriașe de forță de muncă pe degeaba pentru proiectele herculeane ale lui Stalin, cum ar fi canalul ce unește Marea Baltică și Marea Albă, în 1932. Belomorkanal. 300 de kilometri ce trec prin munți de granit, săpat de mână, în sunetul muzicii orchestrelor deportaților.

La Belmorkanal ritmul muncii e infernal. 30 de mii de deportați mor de epuizare. Louis Aragon, membru al Partidului Comunist Francez, scrie: "Aplaud acest principiu al reciclării umane, această știință prodigioasă a reeducării omului." Propaganda sovietică arată exemple de reeducare. Deportații ce lucrează la canal sunt adunați ca vitele, pentru a fi filmați, sub supravegherea strictă a poliției lagărului. Pentru a avansa mai repede, Iagoda, șeful poliției secrete, obligă inginerii deportați să reducă adâncimea canalului, fapt ce va face navigarea imposibilă. Singurele ambarcațiuni ce vor risca navigarea canalului sunt puținele vapoare de agreement sovietice, cum ar fi cel al lui Stalin, ce își face apariția câteva ore, exprimându-și nemulțumirea.

Mai târziu, va decide să construiască un canal superior, cu ajutorul forței infinite de muncă de care dispune. Dar, mai întâi, alte proiecte grandioase trebuie terminate, ca de pildă giganticul barajul Dneprostroi, sau uriașa uzină metalurgică de la Magnitogorsk. Dar Stalin are o idee mai importantă ca toate celelalte. Vrea să ridice un templu pentru oameni. Unde se adună lumea în fiecare zi? În metrou. Stalin vrea să dăruie capitalei sale cel mai frumoasă rețea de metrou din lume. Realismul socialist se aplică și cineaștilor. Maistrul de șantier e Lazar Kaganovici.

El proclamă: "Metroul din Moscova e parte din lupta noastră pentru o societate mai umanitară, pentru drepturile omului, împotriva sclaviei. Metroul nostru din Moscova e prețios, și nu fiindcă e făcut din marmură. În fiecare placă de marmură, munca noastră socialistă, sângele nostru, iubirea noastră, lupta omului nou și pentru o societate socialistă strălucesc." Kaganovici a inventat termenul "stalinism" când a spus: "Vorbim de Lenin și leninism, chiar dacă Lenin nu mai e cu noi de mult. Trăiască stalinismul!" Potrivit istoricului Simon Sebag Montefiore, Kaganovici îl vede pe Stalin drept Robespierre al Rusiei.

Teroarea și gulag-ul sunt principalele activități ale Politburo-ului. Sovieticii, îndopați cu propagandă, aprobă regimul. Trăiesc greu, dar au speranțe. Igor Poglesov își amintește: "Aveam propriile ritualuri: plimbările cu caiacul, nopțile cu cortul, cântecele de tabără... Cum să nu credem în visul revoluționar? Fiii noștri se vor numi Octombrie, iar fiicele noastre, Stalina." 30 ianuarie 1933. Prin lungi articole din Pravda, poporul sovietic află că în Germania, Adolf Hitler, șeful Partidului Național Socialist - nazist pe scurt - tocmai a devenit cancelar, echivalentul Primului Ministru. Câteva zile mai târziu, pe 10 februarie 1933, la Palatul Sporturilor din Berlin, prin sloganul "Să eliberăm Germania de marxism", Hitler le reamintește cetățenilor că inamicul principal e comunismul: "[...]La acea vreme, lupta împotriva marxismului a fost propusă inițial ca obiectiv al acestei încleștări.

Mi-am jurat atunci pentru prima dată, ca simplu om, să pornesc această luptă, și să nu am tihnă până când acest fenomen va fi izgonit din societatea germană." La Moscova, Stalin nu mai poate ignora pericolul unei confruntări armate cu Hitler. 26 ianuarie 1934. Al XVII-lea congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Pentru Hrușciov și ceilalți staliniști, e congresul învingătorilor, deoarece Stalin anunță rezultate extraordinare: Planul cincinal a fost îndeplinit cu un an în avans, iar producția industrială s-a dublat. Uniunea Sovietică a evitat criza economică ce tocmai a lovit Europa și Statele Unite. Cifrele sunt false, dar toată lumea e cuprinsă de bucurie. Cu toate acestea, această grămadă comunistă va rămâne în istorie sub numele de "congresul condamnaților", fiindcă pe Stalin îl așteaptă o surpriză neplăcută.

Serghei Kirov, apropiatul lui Stalin, dezvăluie că mai mulți delegați l-au contactat în secret pentru a îl înlocui pe tiran. Iar 300 din cei 1200 de delegați, îngrijorați de concentrarea totalitară a puterii într-un singur om, votează împotriva lui Stalin. În următorii câțiva ani, Stalin va executa sau deporta 1108 din comuniștii prezenți la acest congres.

În Berlin, Hitler purifică Partidul Nazist. E Noaptea Cuțitelor Lungi. Pentru a câștiga de partea sa Armata și magnații, ordonă asasinarea membrilor SA care l-au ajutat să obțină puterea. Cei de la Moscova sunt impresionați de violența Führer-ului și de viteza execuției. Stalin remarcă anturajului său: "Ați văzut ce se întâmplă în Germania? E dat naibii acest Hitler! Asta presupune pricepere.

Așa se tratează adversarii politici!" 7 noiembrie 1934. Pentru a celebra aniversarea Revoluției, Stalin apare în vârful mausoleului, cu Kirov. Acestea sunt ultimele imagini cu adeptul lui Stalin, bolșevicul de frunte al Leningradului și partenerul său de vânătoare. Kirov e asasinat pe 1 decembrie 1934 în Leningrad, chipurile de către un soț gelos. Moartea lui Kirov declanșează o teribilă reacție în lanț.

Stalin se simte amenințat de opoziție din interior. Declară război asupra poporului său. Cufundă țara într-un coșmar negru și îndelungat ce durează până în 1937, odată cu Marea Epurare. O obsesie letală ce rezultă în 700 de mii de victime pe durata a doar un an. Stalin, ce pare cufundat în rugăciune, profită de această tragedie ca să-și acuze inamicii de plănuirea asasinării sale și a guvernului său. Îi hăituiește pe troțkiști, și pe oponenții reali sau închipuiți, chiar și pe marii eroi ai Revoluției.

Ca de exemplu, pe Nicolai Buharin, numit de Lenin "băiatul de aur al Partidului". Stalin organizează procese publice spectaculoase, ce vor rămâne în istorie ca "Procesele de la Moscova". Acuzații nu sunt prezenți în sala de tribunal.

Se află într-o stare demnă de milă, în ciuda eforturilor medicilor din închisoarea Lubianka, unde au fost torturați. Pe de altă parte, procurorul Andrei Vîșinski e filmat din belșug. După război, Vîșinski va deveni reprezentant permanent al U.R.S.S. în consiliul de securitate ONU. În aceste imagini, declarațiile sale de încheiere se potrivesc perfect metodelor staliniste: [...]patria cere un singur lucru: ca trădătorii și spionii ce au vrut să vândă țara să fie împușcați ca niște câini turbați. Poporul cere nimicirea acestor scursuri." Procesele de la Moscova cutremură opinia publică mondială.

Autorul francez André Breton, fondatorul mișcării suprarealiste, comentează: "O grea năpastă s-a abătut asupra socialismului, călcat în picioare de către această macabră caricatură de justiție. Stalin e marele instigator, falsificator și asasin de neiertat." În uzine, muncitorii, bărbați și femei deopotrivă, se raliază cerând pedepsirea vinovaților. Pe 11 martie 1938, toți acuzații sunt condamnați la moarte. Toți cei ce îl ajutaseră pe Stalin, Buharin, Kamenev, Zinoviev, 98 de membri ai Comitetului Central al Partidului Comunist, cei de la conducerea poliției, împreună cu șeful lor, Iagoda, majoritatea Comandamentului Armatei Roșii, condus de mareșalul Tuhacevski. Buharin îi scrie lui Stalin: "Koba, care va fi avantajul morții mele?" Kamenev îl întreabă pe Stalin, pe care îl salvase cu 20 de ani în urmă: "Știi ce înseamnă recunoștința?" Stalin răspunde: "E o boală a câinilor." Condamnații sunt executați pe loc. Moscovita Nina Poglazova explică: "Trăim într-o lume sovietică în care regula jocului e doar una. Toți joacă după această regulă. El stă în balcon și minte.

Lumea aplaudă, știind că el minte. El știe că noi știm, dar continuă să reverse minciuni, și e mulțumit de aplauze." Svetlana Alexeevici își amintește: "Generația mea a crescut cu tați care se întorceau fie din lagăr, fie din război. Violența era singurul lucru despre care ne puteau povesti.

Tăcuți, beau mai tot timpul. Băutura i-a ucis în cele din urmă. Cei care nu fuseseră arestați trăiau cu frica să nu se întâmple.

Dacă nu erau arestați, se îngrijorau: De ce au fost arestați toți în afară de mine?!" Margarita Pogrebițkaia completează: "Iubirea noastră de țară era infinită. Aveam cea mai frumoasă patrie. Primul automobil sovietic. Ura! Un muncitor analfabet a descoperit secretul pentru a împiedica rugina oțelului. Ce triumf! Restul lumii știa acest secret de mult, dar noi nu am aflat de el decât mult mai târziu. Urma să fim primii care zboară peste Polul Nord. Urma să abatem marile râuri și să irigăm deșerturi eterne." Stalin începe să clădească o nouă Moscovă, ce va fi mândria socialismului. Ca și Hitler sau Mussolini, vrea uriașe structuri romane, un turn înalt de 500 de metri, având în vârf statuia lui Lenin.

Începe prin a distruge centrul religios și istoric al orașului. "Să măturăm trecutul din calea noastră!" Aparatul de propagandă al lui Stalin lucrează la capacitate maximă, fabricând eroi ai muncii cum ar fi Alexei Stahanov, cel mai mare miner al tuturor timpurilor. El poate extrage de 14 ori mai mult cărbune decât oricine, o sută de tone în doar o zi. Așa ceva e desigur imposibil, dar mișcarea stahanovistă ia naștere. Tânăra Maria Demcenko din Ucraina e un alt exemplu. Se spune că poate culege o tonă de sfeclă pe zi. Stalin o întreabă: "Nu poți culege două tone?" Ea răspunde: "Pot chiar mai mult de atât, tovarășe Stalin." Sau Mamlakat Nahangova, o tânără din Tadjikistan ce a cules un munte de bumbac în timp ce învăța să citească.

Stalin îmbracă portul tradițional tadjic, pentru a încuraja poporul Asiei Centrale să întreacă la rândul lor așteptările. A întrece. Stalin visează să întreacă America, țara pe care o admiră așa de mult. Toate aceste realizări stahanoviste sunt pure invenții. În acest fel începe epoca minciunilor în industria sovietică.

Muncitori și directori de fabrici terorizați sunt amenințați dacă nu îndeplinesc norma, așa că mint în legătură cu tot: calitate, cantitate, fiabilitate, recoltă. Actul final al terorii are loc în Ciudad de Mexico, în 1940. Troțki se crede în sfârșit în siguranță. Continuă să scrie fără oprire, criticând stalinismul în cărțile sale. Pe 20 august 1940, un agent secret al lui Stalin îi zdrobește craniul. Dar, după cum a observat istoricul Boris Souvarine, Troțki e parțial răspunzător pentru stalinism. Souvarine scrie: "Troțki, împreună cu Lenin, a contribuit la crearea primejdiosului mit al dictaturii proletariatului, neținând cont de adevăratele idei ale lui Marx, pe care le invocau la tot pasul.

Au dat dovadă de nesăbuire, ce i-a oferit lui Stalin mijloacele de a prelua controlul. Stalin e bântuit de stafia războiului. 1941. Amenințarea devine evidentă. Înfrângerea bruscă a Franței în fața blindatelor germane îl obligă pe Stalin să-și dea seama cât de înapoiată e propria lui armată. Are nevoie de timp. Dar Hitler atacă primul, pe 22 iunie 1941.

Patru ani mai târziu. 1945. Armata Roșie pătrunde în Berlin. Tânăra Aglaia Nesteruk e sergent de transmisii.

Ea își amintește: "Patria noastră fusese liberată. Acum muream pentru un pământ străin. Ni s-a spus că inamicul trebuie distrus. Chiar dacă toți am înțeles, e așa trist să mori... Am înțeles în final cum arăta patria lor, casele lor. Primul lucru ce ne-a surprins a fost calitatea drumurilor, mărimea gospodăriilor, draperiile cochete, fețele de masă albe, porțelanurile scumpe... De ce au trebuit să plece la război, dacă o duceau așa bine? Acasă, majoritatea locuiam în colibe de chirpici.

Stăteam zile întregi fără mâncare sau băutură caldă , dormeam în fân, pe când aici, în Germania, am găsit cafea încă fierbinte, și cearșafuri albe." Rușii au mai găsit și persoane care își luaseră viața, de frica represaliilor și violului. Nouă milioane de soldați sovietici sunt morți. Zece milioane sunt răniți. Trei milioane vor rămâne invalizi. Părinții și copiii lor sunt și ei morți. 20 de milioane de civili au fost uciși. Poporul sovietic a dat un nou sens cuvântului "sacrificiu".

S-au mobilizat pentru a salva lumea de nazism. Pe 30 aprilie 1945, Hitler se sinucide în buncărul său. E răspunzător de 70 de milioane de morți. Steagul lui Stalin flutură deasupra Reichstag-ului, clădirea devastată a senatului, simbol al puterii germane.

Pe 8 mai 1945, Germania nazistă capitulează. Poporul sovietic a câștigat războiul. Dar în ochii restului lumii, adevăratul învingător e Stalin. 12 august 1945, Piața Roșie din Moscova. Stalin organizează o mare paradă sportivă. Mii de atleți au venit din toate colțurile Uniunii Sovietice. Majoritatea sunt femei, fiindcă bărbații sunt morți. Ritualul începe din nou.

Demnitarii regimului urcă spre vârful criptei lui Lenin, însoțiți de data asta de un străin, o onoare rară. Oaspetele e generalul american Dwight Eisenhower, comandant suprem al forțelor aliate, organizatorul invaziei din Normandia. Stalin pune tinerii rămași ai țării să defileze timp de cinci ore, pentru a-l fascina pe Eisenhower și a impresiona America, ce va deveni curând "inamicul imperialist".

Generalul francez De Gaulle e probabil cel ce l-a descris cel mai bine pe Stalin, pe care l-a întâlnit în Moscova, în 1944. În memoriile sale de război, De Gaulle scrie: "Stalin era posedat de setea de putere, viciat de o viață de uneltiri, în care și-a deghizat atât trupul cât și adâncul sufletului, o viață în care s-a lepădat de iluzii, milă, sinceritate, văzând în fiecare om un obstacol, o amenințare. A devenit una cu șiretlicul, suspiciunea și neînduplecarea. Revoluția, Partidul, Statul și războiul i-au oferit prilejul și mijloacele pentru a stăpâni." Traducerea, adaptarea și sincronizarea: Sorin Cioriciu (ceferistul05).

YT Stats Views: 0 Likes: 0 Dislikes: 0